Intra in comunitatea noastra

Familiile monoparentale vor primii peste 2400 de lei pe lună


La momentul actual se află o prevedere legislativă în plină dezbatere în Parlamentul României. Aceasta se referă la ajutor social pentru familiile monoparentale.

În România trăiesc câteva zeci de mii de familii monoparentale, care au copii în întreținere și care din păcate nu le pot asigura un trai decent și normal.

„Familiile monoparentale aflate în situație de dificultate al căror venit mediu lunar este mai mic decat 1,5 salarii minime brute pe țară au dreptul la un sprijin financiar. Acest lucru va fi sub formă de asistență socială. Sprijinul financiar se asigură prin acordarea unei indemnizații lunare cu întreținere. Toate acestea în condițiile prevazute de prezenta lege. În suma neta echivalentă cu nivelul salariului minim brut pe țară la data stabilirii dreptului”. Așa sună proiectul de lege.

Parlamentul consideră că este benefic un astfel de ajutor, lucru total adevărat. Aceștia vor să sprijine acest tip de familii și vor să identifice și alte tipuri de ajutor pe care îl pot oferi.

Guvernanții vor să aloce suma de 2403 lei pentru fiecare familie de acest tip. Suma respectivă va acoperi costurile necesare unei astfel de familii. Pe lângă acest lucru, în Parlament se discută și despre alt tip de ajutor pe care aceștia îl pot oferii famililor nevoiașe.

Loading...

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. Mai mult...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close